As vrea sa-mi inchid pleoapele ca niste obloane ale uitarii, sa nu te vad absent langa mine, fumand o tigara in lumina palida si rece a unei nopti pe care nu mi-am dorit-o, sa nu-ti vad ochii goi si obositi care privesc prin mine si nu ascund nici o emotie, sa nu vad decorul strain si nou pe care ti-ai lasat amprentele infidele, sa nu fie a treia persoana in lisa ta de apeluri care te prefaci atat de nonsalant ca nu exista, sa nu mai simt acea repulsie amara fata de fiecare detaliu al fizicului tau, sa nu stiu ca acum numar lunile de cand nu mai numar lunile noastre, sa nu mai aud aceeasi voce raspicata ce-mi contrazice gandul inainte sa-l rostesc, sa nu ma simt imorala si singura in imbratisarea pe care ti-o asteapta alta, sa nu ma mai bantuie imaginea legaturii efemere care credeam ca ma va face fericita, sa nu mai regret fiecare secunda traita cu sau fara tine.
As vrea doar sa fii acolo, sa impartim aceeasi tigara de foi la lumina unei lumanari parfumate intr-o noapte in care as putea sa mor de fericire, sa-ti gasesc timizi ochii inlacrimati care lucesc iubire, sa fim in cuibusorul nostru de care nimeni nu stie, unde nimeni nu ne gaseste, sa apar in telefonul tau sub un alint prea dulce si dragastos, dar sa stim doar noi, sa nu ma pot dezlipi de tine, invaluita fiind de mirosul pielii tale, sa ma emotionez cand stiu ca a mai trecut o luna de dragoste si ca asa va fi toata viata, sa te aud incurajandu-mi intentiile si ambitiile, oricum ar fi ele, sa simt ca in bratele tale e "acasa", sa nu stiu ca mai exista cineva in lumea asta in afara de tine, sa fiu fericita in fiecare secunda datorita tie.
Si pana la urma, ce mai conteaza? Realitatea e dura, indiferent de ce as vrea eu sa fie. Daca marelui nostru dusman, timpul, nu-i pasa de ce a fost si a sistat tot ce era frumos, pentru mine de ce ar mai conta? Uneori, chiar imi dau seama ca n-are rost nici un regret, nici o dorinta, nici o speranta... e inutil, anii au trecut si nimic nu mai e la fel. Poate e bine, poate nu, dar cine sunt eu sa judec? Eu doar am o parere despre orice. Insa eu nu dramatizez nimic, eu pur si simplu traiesc o drama, aceea ca viata mi s-a schimbat mai mult decat m-am schimbat eu si nu-i pot face fata. Ma tarasc prin ea, incerc s-o prind din urma, dar cand sunt aproape s-o ajung, constat ca e foarte grea, complet diferita si dureroasa, asa ca ma dau un pas inapoi si-mi propun s-o ating maine. Dar spre nenorocul meu, de 6 luni incoace, in fiecare zi este "maine".
